Sayuri's room (intrati pe riscul vostru)

Eram in pat, desenand, plictisita, si totodata fericita ca in sfarsit am ajuns la universitatea Resubiterla.

Tocurile mele scoteau acelas sunet ritmat pe holuri.Am oftat jucandu-ma cu o suvita de par apoi m-am oprit brusc auzind un zgomot :zgomotul unui creion pe o foaie de hartie .Am suras apoi am batut la usa fetei.

Am auzit bataile in usa, si cu un oftat greu, am pus caietul si creionul jos, deschizand usa.

-Buna, Noko. Am zis, facandu-i loc sa intre.

-Salut ...
Am intrat apoi am cascat obosita .Aruncandu-mi cateva priviri prin camera am fixat cu privirea caietul ei .Am suras apoi am intrebat-o :
-Inca mai desenezi ,ne?Credeam ca te-ai lasat ...de ce?fiindca de obicei pictura e foarte foarte grea si e greu sa iti exprimi sentimentele intr-un tablou.

-Spre surprinderea mea...da..inca mai desenez. As vrea sa ma las, dar imi place. Am zis, zambind si asezandu-ma jos. -Iti aduc ceva?

-Nu,mersi ...
Insa totusi doream ceva .Ceva ce stiam ca ea nu ar fi de acord sa imi ofere vreodata .M-am apropiat de ea si i-am mangaiat capul compatimitor:
-Stii ce?Nu credeam ca ma vei urma chiar oriunde.

Am cascat, cazand umpic pe ganduri.

-Mdaa..

O priveam usor stupefiata apoi m-am apropiat de geam aranjandu-mi cravata si costumul barbatesc.Mi-am idreptat iar privirea asupra ei .
-Dar de ce...de ce oriunde as fi esti si tu ?

-De unde ai vrea sa stiu? Am doar 12 ani..si ma duc unde vreau sa ma duc. Am zis, umpic cam suparata.

-Mica si independenta .Nu ai vrea cateodata sa ai o familie adevarata ?
Si in clipa aia i-am atins fata mangaind-o bland .

-Nu stiu..
Mi-am intors privrea in alta parte, o mica lacrima aparand pe fata mea.

I-am zambit compatimitor stergandu-i lacrima imbratisand-o apoi pe fata .Mi-am sprijinit barbia pe capul ei si am inceput sa o strang cat mai tare ..
-De fiecare data cand vreau sa fac ceva legat de tine imi ia 30 de minute ..30 de minute sa iti soptesc numele ,30 de minute sa imi aduc aminte de cum arati ,30 de minute sa pot sa adorm fara sa ma gandesc ca suferi fara o mama ..fara parintii ..si 30 de minute de a a ma decide sa te adopt.

Am plans, nu ma puteam opri, si am inchis ochii.

-Nu mai pot sta singura.

Ma durea sa o vad cum sufera,ma durea sa ma simt vinovata ca nu am facut asta mai devreme desi stiam cata nevoie are de cineva .
-Vei fi copilul meu ...daca vrei ...

M-am oprit din plans, ridicandu-mi privirea spre Noko.

-Eu..copilul tau? Mi-am sters lacrimile.

-Da ...Doresti ?Nu mai vreau ca tu sa traiesti in Iad gandindu-te la Rai ..Nu mai vreau sa traiesti singura si sa te gandesti la o familie pe care nu o ai .

-BIne. Am zambit, asezandu-ma din nou jos, si luand ursuletul meu in brate.

-Maine merg si depun actele .
M-am apropiat de geam si am inceput iar sa ma gandesc:
-"Siluete conturate de sunetul ploii si motive neindeajuns de multe pentru a schimba soarta unor persoane.."

Am luat din nou carnetelul, incepand din nou sa desenez.
Si am pus ursuletul pe o masuta.

Am desfacut pachetul de tigari apoi am deschis gura si am apucat intre buze o tigara .Am aprins-o deschizand apoi geamul .

Am cascat, intinzandu-ma pe pat.

-Ma plictisesc.